Creşte cererea pentru unităţile de cazare din Braşov

Creşte cererea pentru unităţile de cazare din Braşov
person Horeca
access_time_filled

Numărul turiștilor care s-au cazat în unitățile hoteliere din județul Brașov a crescut cu 38.9% în luna iulie a acestui an față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 65.848 de persoane, potrivit Direcției Județene de Statistică. Potrivit aceleiași surse, sosirile în hoteluri dețin o pondere de 54.6% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, sosirile în pensiuni turistice – 14.1%, iar cele în pensiuni agroturistice  – 10.5%.

bv1

Creșterea cerererii pentru unitățile de cazare brașovene vine pe fondul unei creșteri semnificative a numărului de turiști care au vizitat județul Brașov în primele 7 luni ale acestui an (+26.7% față de primele 7 luni din 2010). Practic aproape 330.000 de turiști au vizitat Brașovul în acest an.
Creșterea cea mai importantă s-a înregistrat în rândul turiștilor români. Astfel, numărul vizitatorilor autohtoni a crescut cu 28%, de la 213.716 la 273.460, în timp ce în cazul turiștilor străini creșterea a fost de 20,6%, de la 45.413 la 54.764.
Și numărul înnoptărilor a crescut cu 25% în primele 7 luni ale acestui an, de la 547.932 la 684.932.
czbrasovDintre turiștii străini care s-au cazat în luna iulie în structurile de primire turistică din județul Brașov, 75,9% sunt din Europa, urmați de cei din Asia (15,6%). Cei mai mulți turiști au fost din Germania (1.846 persoane), urmați de turiștii din Israel (1.727 persoane), Polonia, Franța (985 persoane), Italia (958 persoane), Spania (847 persoane), S.U.A (787 persoane).
După numărul de sosiri, în luna iulie 2011, în topul național, județul Brașov ocupă locul III, după municipiul București și județul Constanța, iar în cadrul Regiunii Centru ocupă locul I.

Sursa: Bună Ziua Brașov

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302