Dan Ursan a fost ales “Cel mai bun barista” în cadrul Barmaniada

Dan Ursan a fost ales “Cel mai bun barista” în cadrul  Barmaniada
person Horeca
access_time_filled

A treia etapă din cadrul competiției Barmaniada 2011, etapa de Barista, care s-a desfășurat marți, 27 septembrie, l-a desemnat pe Dan Ursan din Cluj drept „Cel mai bun Barista”. Barmaniada continuă cu Etapa Mixologie (26 octombrie), Etapa Sommelier (22 noiembrie) și Etapa Working Flair &Exhibition (13 decembrie). Concurentul cu cele mai multe puncte acumulate de-a lungul tuturor probelor de concurs va fi desemnat „Barmanul Anului 2011 în România”.
danPentru etapa de Barista au fost înscriși 25 candidați dintre care doar 6 s-au calificat în finală. Proba pentru cei 6 barista calificați în Finală a constat în prepararea și servirea corectă a 4 capuccino, 4 expresso și a 4 băuturi proprii cu bază de cafea, toate în intervalul de 15 minute.
Câștigătorul acestei etape, Dan Ursan are o experiență în domeniul bartendingului de 4 ani și lucrează ca barman profesionist într-un Cocktail Bar din Cluj. Pasiunea pentru bar îi este călăuză și a venit la Barmaniada pentru a se perfecționa. Este încrezator că prin pasiune, inovație și profesionalism în spatele barului munca se poate transforma în artă. Pe locul 2 s-a situat Cristi Coman, care lucrează ca barman profesionist într-o cafenea din București, urmat de Viorel Dragomir, tot din Cluj.
Alegerea celor mai bune boabe de cafea și precizia modului de preparare aduc excelența băuturii servite. Concurenții au prezentat juriului cafeaua aleasă pentru a-și pregăti băuturile, atitudinea  acestora în timpul prestație și modul în care și-au prezentat produsul fiind foarte importante în evaluarea finală.
Juriul a fost prezidat de doi cunoscători cu renume mondial in domeniu: Tasos Delichristos, președintele juriului, câștigător World Barista Championship și presedintele juriului WBC, și Nikolis Thanasis – barista profesionist.
bar2Tasos Delichristos a declarat ca cel mai important lucru pentru un barista este entuziasmul și devotamentul pentru cafea. „Dragi prieteni ai cafelei, ma bucur ca ne-am întâlnit din nou. Singurul sfat pe care îmi doresc să vi-l dau este ca după competiție să nu vă gândiți că ați făcut un efort extraordinar pentru espresso perfect sau pentru cea mai bună prezentare din viața voastră, ci din contră gandiți-vă la ce ați făcut mai rău. În acest fel veți înțelege care sunt lucrurile pe care trebuie să le faceți mai bine pentru data viitoare. Astfel veți deveni barista mai buni dupa competiție. Acesta este spiritul competiției: încercăm să devenim mai buni!”, a declarat Tasos Delichristos.
Etapa de Barista și-a propus să crească nivelul de educație a barmanilor în ceea ce privește acest domeniu. Scopul Barmaniadei este pregătirea barmanilor ca specialiști desăvârșiți, știind să servească perfect acest produs și cunoscând cultura cafelei. Astfel ei vor putea să educe la rândul lor consumatorii pentru a înțelege și savura o  cafea de calitate.
Barmaniada se află anul acesta la cea de-a treia ediție. Deținătorii titlului de Barmanul Anului sunt: Marjan Kukuneshoski (Make) în 2009 și Sergiu Biriș în 2010.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302