Ursus Breweries vizează o creștere profitabilă în 2011

Ursus Breweries vizează o creștere profitabilă în 2011
person Horeca
access_time_filled

Ursus Breweries a înregistrat o scădere de 8% a volumelor în anul fiscal încheiat la 31 martie 2011, în contextul unei economii a cărei relansări întârzie, se anunță în comunicatul producătorului. Încrederea consumatorilor este în continuare afectată de către măsurile guvernamentale de austeritate și de scăderea veniturilor. Chiar dacă acest nivel de încredere scăzut a dus la o migrare a pieței înspre segmentul economic, Ursus Breweries a înregistrat o creștere a cotei de piață valorice. Aceasta se datorează portofoliului echilibrat de mărci puternice, care acoperă toate segmentele de preț și care răspunde prin mixul de variante și tipuri de ambalaje disponibile, așteptărilor consumatorului legate de ocaziile de consum.

fabrica-de-bere-ursus
Ursus2TIMIȘOREANA continuă să fie în mod categoric „berea favorită a românilor”și cea mai mare marcă de pe piața berii din România, a cărei „poveste merge mai departe” pâstrându-și cota de piață în segmentul mainstream. Ca lider al segmentului premium, cota valorică a mărcii URSUS a continuat să crească, susținută și de noua campanie de comunicare. URSUS Fără Alcool și-a majorat cota de piață și volumele pentru al patrulea an la rând, în timp ce URSUS Black, cu noua sa rețetă care conține trei tipuri de malț: unul pentru culoare, unul pentru aromă și unul pentru gust, o adevărată desfătare senzorială, a înregistrat o creștere de peste două ori în volume. Datorită prezenței active pe care am păstrat-o în zona Clujului, atât în rândul consumatorilor cât și în distribuție, volumele de URSUS au crescut în Cluj în ultimele 3 luni ale anului financiar.
Relansarea mărcii CIUCAȘ , „berea favorită a naturii”, în a doua parte a anului a adus o schimbare profundă în identitatea vizuală a mărcii, în ambalaj, în comunicarea și interacțiunea cu consumatorii și comercianții. Relansarea a poziționat CIUCAȘ în segmentul mainstream și a susținut o creștere în valoare și volume a mărcii. Vânzările bune la nivel național ale dozei de CIUCAȘ au confirmat eficiența diversității tipurilor de ambalaj. Mizăm pe faptul că marca își va crește în continuare cota de piață valorică.
ursus_of_pouring_beerLansarea mărcii GROLSCH a depășit așteptările în termeni de volume, valoare, impact și dezvoltare a mărcii. Comunicarea neconvențională și spiritul experimentalist al Grolsch au creat un nou curent, extrem de favorabil, în rândul consumatorilor.
Performanța noastră solidă în materie de management al costurilor s-a bazat pe reorganizarea activităților de producție, prin închiderea unității din Cluj, restructurarea distribuției și pe eficiența programelor de marketing care să ofere valoare adăugată tuturor investițiilor noastre.
„Ne-am asumat decizia de a crește valoarea în piață, urmărind o evoluție profitabilă în locul creșterii volumelor cu orice preț. Principalele noastre priorități rămân dezvoltarea mărcilor noastre, delectarea consumatorilor cu bere de cea mai bună calitate, dar și cu experiențe noi cum este berea nefiltrată și proaspătă ce va fi disponibilă în mini unitatea de producție din Cluj”, a declarat Gary Whitlie, Președintele Ursus Breweries. „Ne vom concentra de asemenea pe îmbunătățirea eficienței și productivității noastre, precum și pe îmbunătățirea activității financiare, toate aceaste cu scopul de a ne asigura că avem o creștere sănătoasă și profitabilă”, a adăugat Gary Whitlie.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302