Marile vinuri ale micilor crame

sergiunedeleaSuprafețele mici de vie, pe care poți controla calitatea producției cât mai exigent posibil, sunt cele care generează așa-numitele vinuri mari. Acesta este un lucru bine știut de către iubitorii vinului de pretutindeni. Este deja de notorietate că toate Chateau-urile Grand Cru Classe din Bordeaux dețin proprietăți viticole de până în 6-7 ha. Nu întâmplător, tot în Bordeaux, perfecționismul sau ambiția de a ridica ștacheta calității au dus mai apoi la apariția, pe la mijlocul anilor '90, unui segment de nișă, așa numitele „vinuri de garaj”.

Denumirea poate părea initial ironică și purtătoare ale unor conotații peiorative. În realitate, exprimă exact contrariul. Vinul de garaj este un vin produs în cantități mici, în ediții ultra-limitate, din struguri cultivați pe suprafețe foarte mici. Atât de mici încât ajunge un garaj pentru a amenaja instalațiile necesare vinificării. În plus, vinul este pentru spiritul uman ceea ce este uleiul pentru motorul unei mașini. Părinții termenilor de „vinuri de garaj” și de „garajist” au fost scriitorii francezi Nicholas Baby și Michel Bettane. O altă caracteristică a acestor micro-cuvee-uri este că identitatea lor senzorială, intens fructată, este puternic impregnată de tanini și are, de regulă, un nivel mai ridicat al volumului de alcool. Destinate unui cerc restrâns de cunoscători și colecționari, aceste vinuri au prețul invers proporțional cu mărimea lotului.

DE LA GARAJUL BORDELEZ, LA CEL ROMÂNESC

Promotorii acestui tip de vinuri exclusiviste au fost Jacques Thienpont, proprietar al Château Le Pin à Pomerol, în 1979, urmat de către Jean-Luc Thunevin, proprietar al Château de Valandraud, în Saint-Emilion, la începutul anilor '90. La succesul rapid al acestor vinuri a contribuit și punctajul mare acordat de către Robert Parker. Determinant a fost momentul din 1995, când Robert Parker a punctat „garajul” Valandraud mai bine decât Chateau Petrus. Efectele economice nu au întârziat să apară. Cei doi pionieri au fost urmați de alți celebri „garajiști”: La Mondotte, Péby-Faugère, Gracia et Rol- Valentin ș.a.

Din Franța, moda „vinului de garaj” a trecut și în alte țări. Mișcarea garajiștilor americani a ieșit prima oară în lume în 2011, la prima ediție a Festivalului Garajiștilor din Paso Robles, oraș considerat a fi centrul ei. În prezent, în această mișcare sunt înscrise 127 de crame.

Relativ recent, cramele „de garaj” au apărut și în România. Cele mai notorii sunt în Dealu Mare - Crama Ferdi și Vinalia -, cărora li s-au adăugat de curând Crama Cote, în Cotești, județul Vrancea și Crama Gabai, în județul Constanța. Dacă ne uităm peste ocean, o să vedem cât de puține sunt ale noastre, mai ales că nu toate se pot încadra exact în termenul de „vin de garaj” ca etalon al calității. Sperăm să fie însă debutul unui fenomen pe piața românească a vinului.

REALITATEA „GARAJULUI” AUTOHTON

Crama Ferdi, fondată în 2006 de către pasionatul de artă și de vinuri Fernando Mihăilescu, și-a câștigat un loc foarte bine conturat, fiind cu certitudine cel mai expresiv garajist român de până acum. Cu 4,5 ha de vie în Ceptura și în Vulcănești, Ferdi a stârnit încă de la debut segmentul de piață exclusivist al cunoscătorilor rafinați, cu vinuri cum sunt Ferdi Legend, Pițigaia, Cuvee Paul și altele, toate în ediții ultralimitate. Ca tehnică de comunicare, Crama Ferdi folosește etichete simplificate, dar elaborate în același timp, trimițând din start consumatorul la ideea de artizanal.

Vinalia - Conacul Ceptura, proiect demarat în 2016 de pasionatul Tiberiu Bardan, este situat într-o microzonă cu climă moderat-călduroasă semiumedă, cu un relief moderat. Cele 10 ha de vie ies din standardul conceptului de garajist, dar calitatea și strategia de comunicare l-ar îndreptăți la această poziționare. Ca soiuri, Vinalia se limitează la Sauvignon Blanc și Tămâioasă Românească pentru albe și la Merlot, Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon și Shiraz - pentru roșii.

vinuridegarajromania

Tot în 2016, pe numai 2 ha de vie din Cotești, județul Vrancea, a apărut Crama Cote, fondată de Daniel Ciobanu. Aflată în plin proces de stabilire a identității, Crama Cote încă nu are baricuri în pivniță, dar reușește să surprindă cu un Merlot frumos și cu un Sauvignon Blanc foarte expresiv. În anii imediat următori, proprietarul promite completarea cramei cu baricuri și extinderea viei cu încă un ha destinat unui soi autohton. După startul luat anul acesta în abordarea pieței, promite să devină un garajist autentic.

În Chițorani, lângă Conacul Domniței Ralu, Crama Chateau Stanca aspiră și ea la poziția de garajist cu 0,5 ha de Șarbă, 2 ha de Merlot, 2 ha de Sauvignon Blanc și 0,5 ha de Burgund. Dacă actualul proprietar, Dan Conderman va depăși însă cele 5 ha actuale, este posibil să iasă din standardul garajist. Ar mai fi și micuța cramă dobrogeană Gabai, dar vinurile sale, deși promițătoare, mai au încă de luptat pentru a-și justifica aspirațiile.

În concluzie, putem spune că nu orice suprafață mică asigură și calitatea deosebită. Piața românească s-a deschis către segmentul „vinului de garaj”, dar mai avem de așteptat până ce oferta garajiștilor autohtoni se va multiplica, spre satisfacția iubitorilor de vin ce cred că numai din concurență se naște calitatea. Până atunci, ei nu pot face altceva decât să stea la rând la poarta celor câteva garaje oenologice, pentru a-și face schimbul de ulei.

Articol scris de Sergiu Nedelea, CEO WineTaste.ro, pentru ediția 90 a revistei Horeca România.


Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok